Am observat că regiunea dvs. nu este Română. CLICK AICI pentru a merge pe EN site. Continuați pe acest site prin închiderea acestui banner.
Francesco Cirio s-a născut în Nizza Monferrato (provincia Asti, Piemont) pe 25 Decembrie 1836. Tatăl său a fost un umil comerciant de cereale, iar contactul cu această lume a avut un efect determinant asupra tânărului Francesco. Datorită uimitoarelor sale capacități antreprenoriale, la vârsta de paisprezece ani Francesco lucra deja la piața de fructe și legume Porta Palazzo din Torino.
La acea vreme, cererea tot mai mare de produse italiene proaspete de pe piețele din Londra și Paris nu putea fi satisfăcută. Observând această tendință și oportunitatea pe care o reprezenta, tânărul Cirio a înființat o companie care comercializa fructe și legume cu orașele transalpine și britanice și, în doar câteva luni, a devenit cel mai important exportator agricol italian din Piemont.
În 1856, la vârsta de 20 de ani, Francesco Cirio a fost printre primii din lume acreditați în dezvoltarea tehnicii de „Appertizare” anume “conservarea prin termosterilizare în vase ermetic închise” (inventată de francezul Nicolas Apperti). Această metodă de conservare a soluționat problema exportului de fructe și legume perisabile, prin extinderea perioadei de valabilitate, și i-a oferit lui Cirio capacitatea de a-și dezvolta afacerea la nivel global, deschizând prima fabrică Cirio în Torino, iar după succesul imens realizat prin comerțul cu mazăre, acesta a extins gama pentru a include și alte produse alimentare, lansând o afacere prosperă, capabilă de export în întreaga lume.
unde a obținut premii de prestigiu. Apoi, a început sa exporte peste tot în lume, de la Liverpool până în Sidney
În urma unificării Italiei, Francesco a deschis unități de producție în sudul Italiei și a supravegheat personal recuperarea unor vaste suprafețe de terenuri agricole abandonate, care au fost pregătite pentru cultivarea de produse destinate piețelor de fructe și legume proaspete, precum și pentru propriile fabrici.
La momentul încetării sale din viață, pe data de 9 Ianuarie 1900, industria Cirio - Società Generale delle Conserve Alimentari - era una dintre cele mai mari și mai prestigioase producătoare de produse alimentare din Europa
Pietro Signorini, partener în cadrul companiei, a trecut de la fondator la stabilirea direcțiilor firmei și dezvoltarea moștenirii lui Francesco. Datorită lui, compania și-a creat rădăcini solide în zona Napoli, prin construcția de noi fabrici pentru conservarea roșiilor, fructelor și a altor legume.
După moartea sa timpurie în 1916, conducerea companiei a trecut la fratele sau Paolo, care a continuat munca sa cu același angajament și dedicație, reușind să dezvolte și să consolideze imaginea unei companii de top, capabile să promoveze în întreaga lume valorile italiene din domeniul agricol și alimentar.
Munca familiei Signorini a continuat cu succes până în 1970, atunci când firma a fost vândută către SME, iar în 1993 a fost privatizată.
Aceștia sunt anii în care se fac investiții în publicitate, spoturi TV și campanii de presă care au făcut ca marca să fie de neuitat în mintea consumatorilor italien
În 2004, după o serie de suișuri și coborâșuri, Cirio a trecut în mâinile GRUPPO COOPERATIVO CONSERVE ITALIA, un lider european în industria de conservare a alimentelor. Din multe perspective, aceasta a însemnat o reîntoarcere la origini, la pasiunea pentru agricultură a lui Francesco Cirio și la angajamentul său extraordinar pentru inovație și cercetare agricolă și industrială.
În același timp, este o orientarea către un viitor bazat pe capacitate și succes antreprenorial, fără a uita niciodată angajamentul social față de producători și consumatori, cărora li se oferă în continuare cea mai bună garanție a unor produse naturale, respectate și protejate în mod responsabil.
© 2022 Conserve Italia Soc. coop. agricola - Sede Legale: via Paolo Poggi 11 - 40068 San Lazzaro di Savena (BO) - C.F. 02858450584 - P.I. 00708311204 - Num. Iscr. Registro imprese di Bologna : 02858450584 - Credits